Carca de comisioane ca sa iti construiesti casa

De cand m-am apucat de casa am acumulat o serie de frustrari. Dupa ce ca statul nu te ajuta catusi de putin sa iti faci rost de o casa, te mai si incarca incredibil de tare, cu o serie de taxe si comisioane, de iti vine sa iti iei campii.

De exemplu, platesti taxa la Ordinul Arhitectilor. Nu inteleg de ce tu, cel care iti faci casa … taxele ar tb achitate de arhitecti, dar nu, trebuie sa platesti si tu 65 lei (stiu ca nu e mult, dar stati sa vedeti ce de se aduna).

Pe urma, platesti o taxa la Inspectoratul de stat in constructii, 0,8% din valoarea estimata a casei. Care, in cazul meu, inseamna aproape 1000 lei. Asta desi ai platit o taxa pentru autorizatia de constructie. Am povestit despre asta si alte taxe intr-un alt post.

Toate taxele se calculeaza la valoarea casei estimata de arhitect. La final, cand se face receptia casei, se va face si o reevaluare … si daca noua valoare va fi mai mare, taxele vor fi aduse la zi.

La astea se mai adauga taxele pentru obtinerea creditului, care au dus la aproape 5000 lei. Cand am inceput aventura asta, am estimat 1500 euro pentru acte. Nu am inceput sa sap inca, si am cheltuit deja peste 100 milioane, doar acte, taxe, comisioane.

Tot la inceput ma gandeam la vreo 60 mii euro pentru o casa cu amprenta de 80 mp. Acum, dupa ce am facut calcule pe baza proiectului, voi fi norocoasa daca voi scapa cu 80 mii. Asa ca mare mare atentie la calcule. A…. din momentul in care va hotarati sa luati teren, economisiti cat puteti … la sange. Eu nu am facut-o si acum regret tare mult.