Noaptea la Veverite: Portia mea de ras de fiecare seara, de vreo saptamana

Putine lucruri ma fac sa rad mai cu pofta ca audio-ul Noaptea la veverite. Primele dati mi-au dat lacrimile
Si nu stiu ce si cum, dar parca ma aud pe mine cu al meu sot )

Catre tovarasa de la “Picadili” …

Si catre toti cei asemenea:

La restaurant, oamenii merg pentru a manca ceva bun si a petrece timp de calitate alaturi de prieteni. Nu intereseaza pe nimeni ce afaceri invarti tu. Nici ca nu stiu cine arata nu stiu cum. Nici ca ai “n” caini care lasa sau nu lasa par. Serios, o fi interesant pentru prietenii tai, dar nu pentru restul restaurantului. La fel cum nici nu tineam sa aud cat de tare stii sa razi sau cum stii sa spui “Helau”. Si cu siguranta nu mi-a facut placere sa imi aud numele la fiecare minut pentru ca tu vorbesti tare despre o prietena care are, intamplator, acelasi nume ca mine.

Iar daca exista saloane pentru fumatori si saloane pentru ne- este pentru ca cei care nu fumeaza in seara respectiva sa poata sta in afara fumului. Si pentru ca este, acum, legal.

Iar catre “Picadili”:

Daca vreau salata Caesar, adu-mi salata Caesar, nu o inlocui fara sa ma anunti in prealabil. Daca cineva comanda mancare gatita, adu si niste paine ca asa e frumos. Pune mai multe servetele la dispozitie. Scade pretul la chestia aia careia ii spuni limonada ca e un pahar apa plata cu o felie de lamaie si zahar si e 8,5 lei.

In plus, daca as fi chelner si m-as plimba alert dintr-o parte intr-alta nu as tine ochii in pamant, m-as uita la mese sa vad daca cineva mai are nevoie de ceva.

Iar daca tot ai facut salon pentru nefumatori, atentioneaza-ti clientii care sunt suficient de nesimtiti incat sa fumeze acolo si roaga-i sa se duca la o masa in salonul pentru fumatori, ca erau destule locuri libere si asa.

Mai bine as fi ramas la decizia initiala de a lua masa la Casa Latina

Guvernul Boc face boacane

Nici n-a inceput bine mandatul lui Boc si se contureaza deja un mic istoric de boacane prin noua politichie romaneasca.

Sa luam, bunaoara, haosul de la interne. Mai intai, partidul nu este de acord cu alegerea facuta de Gabriel Oprea la DGIPI. Asa ca Dl. Oprea demisioneaza, doar nu se poate pune contra intereselor de partid. Astazi aflu via ZF ca si Dragnea a demisionat. El zice ca e nemultumit de buget – bineinteles ca e, si noi suntem nemultumiti de multe. Altii spun ca Dl. Dragnea s-ar fi certat cu Vanghelie tema ocupantului postului de secretar la interne. Nu ma prea pricep eu la dedesubturi de politica, dar lipsa bugetului chiar nu mi se pare motiv suficient pentru demisie. Ar fi o declaratie de inutilitate prea evidenta.

Dupa care mai este cresterea contributiei la asigurarile sociale la 43,35% in loc sa scada la 37,5%. Sunt convinsa ca statul are nevoie de bani, dar pana mea, ma gandesc ca mai degraba sustii companiile in loc sa le pui bete in roate.  Nu de alta, dar este masura perfecta pentru a amplifica fenomenul muncii la negru.

Legea mamelor este o chestie buna, pacat ca dureaza o vesnicie pana vezi banii. Ce depaseste insa puterea mea de intelegere este limita de 4000 lei impusa. Adica poti lua 85% din salariu, dar nu mai mult de 85% din 4000 lei. Chiar daca femeia are salariu de 6000 de lei. Nu conteaza ca salariata plateste contributiile la stat aferente salariului real.

Alesii cica fac economii. Cica. 20% cu personalul. Nu, nu lasa oamenii fara serviciu, ci blocheaza posturile vacante. Asta inseamna o economie de 20%. A….. si si-au majorat si ei fondul de salarii tot cu 20% ca de, doar nu le vrem buzunarele afectate de criza, nu?

Autostrada Bechtel … asta e mostenire inca din 2004. Prin ianuarie, Berceanu se criza ca Bechtel a primit deja un sfert din valoarea contractului, fara sa aiba gata nici o portiune utilizabila. Si culmea … statul e dator la Bechtel. Ministrul a vizitat, a inspectat, s-a crizat, a declarat iar acum ia masuri: mai platim vreo cateva miliarde.

Un alt zvon care mi-a ajuns pe la urechi, poate sa gaseste cineva care sa confirme sau sa (sper eu) infirme este eliminarea facilitatilor fiscale pentru programatori. Sper sa nu se intample asa ceva ca ne lingem pe bot de orice investitori care vin in Romania pentru facilitatile acordate de guvern.

Mai sunt vreo cateva de spus. Acum ca am defulat, le pastrez pentru urmatoarea runda de nervi.

Soferita meseriasa

Preiau subiectul de la TheBride ca sa spun si eu una buna cu o soferita – desi sunt femeie, sunt de parere ca daca vad un comportament stupid la un sofer, acel sofer e de cele mai multe ori femeie.

Barbatul meu lucreaza undeva prin spatele bcr-ului de pe bulevardul unirii, cel de peste drum de Zepter. Pe una dintre strazile de acolo, intr-o vila. Locuri de parcare: ioc. Care pe unde apuca, de obicei pe trotuarul din dreptul firmei. De la firma lui, cam trei persoane vin mereu cu masina. Parcheaza in asa fel incat sa nu se incurce unul pe altul.

Locul barbatului meu se termina cu putin inainte de un stalp.

Langa aceasta casa mai e una, unde e alta firma unde lucreaza un tut si o tuta care au fiecare cate o masina. El, o baga cu botul intre stalp si botul loganelului nostru, in asa fel incat lasa masina pe jumatate in strada iar noi trebuie sa facem manevre ca sa iesim de acolo.

Tuta are o alarma care nu stiu cum se face ca porneste de cateva ori pe zi. Latra un timp, destul de mult, pana se opreste.  Zilnic, de mai multe ori. De cateva zile o tot parca in dreptul portii casei in lucreaza barbatu-mio. Nu i-a spus nimeni nimic, doar stim cum e cu locurile de parcare, astea nu sunt marcate, primul venit, primul servit.

Azi, al meu a facut “greseala” sa parcheze pe acel loc care intre timp, fara ca cineva sa isi fi dat seama … locul ei. Asa ca nu a stat prea mult pe ganduri si salta stergatoarele. El le lasa, ea le ridica si tot asa.

Si stau eu si ma intreb: cat tupeu si cata minte iti trebuie?

Drama nationalizarii caselor

Pe la finalul anilor ‘40 – inceputul anilor ‘50 statul s-a gandit ca este drept si moral sa ia casele acelor persoane care “i-au exploatat pe muncitori si pe oamenii saraci”. Asa a inceput drama nationalizarii caselor, in care familii intregi de profesori, medici, doctori si alte categorii  ale populatiei, in special intelectuali, au fost dati afara din propriile case si mutati in maghernite pentru care erau nevoiti sa plateasca chirie catre stat. In casele lor erau instalati membri de partid si alte persoane de buna credinta.

Vreme trece, vreme vine si statul a inceput sa vand locuintele catre chiriasi cu acte de vanzare in toata regula. Undeva pe la mijlocul anilor 90 daca nu ma insel insa, statul si-a adus aminte de nationalizare (sau i s-a adus aminte) si astfel oamenii neindreptatiti in anii 50 au avut posibilitatea sa isi revendice casele. De aici s-a ajuns la o situatie pe care statul nostru drag a tratat-o si o trateaza intr-un mod absolut penibil: oamenii care au cumparat legal casele de la stat au fost dati in judecata de cei care le pierdusera pe vremea comunistilor sau de urmasii lor. O situatie dezastruoasa pentru ca ambele parti sunt de fapt victime.

Intr-o astfel de situatie se afla de circa 10 ani o buna prietena a mea. Intr-un final a pierdut toate procesele, apelurile si contestatiile.  Mai ramanea un termen de judecata, fara mari sperante.

Cert este ca inca nu li se pusese in vedere sa paraseasca locuinta. Cu toate acestea, proprietarii (acum de drept) au obtinut ordin executoriu si s-au deplasat la casa respectiva cu avocat, politie, masina de mutat mobila si lacatus pentru schimbarea ialelor. Fara un preaviz, fara un telefon inainte fara nimic. Au stat langa ei pana si-au scos toate lucrurile in strada si au intrat in posesia casei.

Asta ca dovada de intelegere si compasiune de la o victima careia i se face dupa atatia ani dreptate spre o alta victima careia i se face o mare nedreptate. Da stiu, statul e obligat sa ii despagubeasca. Daca a durat 10 ani pentru fostul proprietar sa isi recupereze casa, cam cat va dura oare pana cand prietena mea va fi despagubita de catre stat?